Moldoveni în Canada

VOI CUM VREȚI, DAR EU NU MAI AM TIMP

După 8 luni de trai într-o țară plină de emigranți (inslusiv din Moldova), unde poate un om și jumătate, din cei pe care i-am cunoscut, a auzit  despre Moldova, m-am gândit că nu mai am timp.

Eu nu am timp să aștept până când se vor termina alegerile în Moldova.  Și nici nu vreau să aștept până Agenția Turismului o să adune încă vreo 8 mii de euro pentru o altă perlă cinematografică de atragere a turiștilor.  Nu mai vreau să am timp până vor trece încă vreo ….sprezece ani după alegeri,  până cineva din cei care tare mai râvnesc la putere în Moldova vor începe, în sfârșit, să investească în identitatea și imaginea acestei țări.

Înțeleg că nu avem petrol, munți, mare și respectiv turism, nu avem drumuri, ceasuri de lux (decât pe mâini de deputați), ciocolate fine, noi nu construim mașini de calitate, noi nu avem arhitectură veche, nu avem cinematografie, nu avem marijuana și prostituție legalizată. Noi nu avem un capăt de ață de care să ne agățăm ca să construim o identitate națională…ar zice unii. Dar eu cred că un capăt de ață noi totuși avem. Dar fix un capăt, bun de agățat.

Noi avem  tradiții culturale foarte colorate, vii și atrăgătoare. Credeți-mă, de la distanță ele par și mai extraordinare.  Și noi mai avem oameni, în țară și în afară. Și acești oameni, care nu ne fac de râs, ci conving că le place să muncească, sunt profesioniști, inteligenți, pozitivi, pe alocuri nemotivat de optimiști, sunt receptivi, săritori la nevoie, mai naivi, dar foarte ospitalieri. Eu mă consider unul dintre ei (orice ați zice unii) și datoria mea și a celor de-alde mine este să ne umplem odată de mândrie și să partajăm valorile noastre culturale, oriunde ne-am afla. Prin port, prin muzică, dans, obiceiuri de sărbători și gastronomie. Fiecare să aleagă ce-i place și ce-l inspiră. Dar să facă asta. Pentru că lipsa de identitate pentru o țară este asemănatoare cu destinul unui om fără nume. Ești nimeni, vii de nicăieri și nimeni nu te știe. Și dacă nimeni nu te știe, nimeni nu te bagă în seamă.

Nu, eu nu-i condamn pe cei care vor, cu orice preț, să se integreze în noile lor patrii și să uite de unde vin ca să devină mai repede cei ce nu vor fi niciodată. Eu din suflet le doresc integrare rapidă.

Mai cu seamă simt nevoia să-i încurajez pe cei care freamătă în fața unei mămăligi cu mujdei, se încântă vâzându-se în ie în oglindă, li se aprind călcâiele auzind-o pe  Zinaida Julea sau Lăutarii, le plac pictorii noștri,  dar preferă un rol pasiv, așteptând ca alții s-o facă pentru ei. Nu vă temeți să iubiți Moldova, oriunde v-ați afla. Și spun asta cu tot dreptul, pentru că am fost acolo, pentru că sunt aici și pentru că nu știu unde voi mai fi. Deocamdată, istoria a demonstrat că mai râmânem cu mentalitatea de popor servil, care are nevoie de boieri, de stâpâni, ca să ne spună cât suntem de buni, ca să prindem la curaj și să ne îndreptăm spatele îngheboșit de modestie. Fix ca și cu Dan Balan, Sasha Lopez, Pavel Stratan, Andrew Rayel și restul celor Made in Moldova, dar descoperiți  în ultimul rând acasă la ei.

Nu, dacă nu vreți, nu faceți nimic. Rămâneți așa, ai nimănui și de nicaieri. Dar eu nu mai am timp.

Pur și simplu, dacă am fi mai mulți, mai uniți și, mai ales, mai deciși solidar asupra unor obiective comune, fie că este vorba de IE, gastronomie, sârba, tradițiile de nuntă sau Cezara Colesnic,  puțin câte puțin această identitate ar deveni mai vizibilă.  Nu e suficient fiecare să facă un efort pe metrul său pătrat. Se poate reuși doar prin efort comun și sistematic. Fie că ne concetrăm cu toții pe agroturism și-l punem pe picioare, pe artizanat și-l dezvoltăm până la exporturi sau gastronomie despre care să afle fiecare gourmand.

Între timp, cât nu mai am timp, am mers la Universitatea mea și le-am propus  să organizez o seară gastronomică a Moldovei.  Bineînțeles că m-au întrebat, în primul rând, unde este asta.  Apoi s-au adunat un originar din Quebec, o studentă din Elveția, unul din Paris, altul din Bretagne, o argetiniană, un libanez și o studentă din Coasta de Fildeș. Și i-am pus pe toți la treabă.

Când oamenii nu știu nimic despre tine, nu încerca să faci jonglări cu portocale sau sărituri peste cap ca să-i impresionezi, m-am gândit eu și am atacat cu tradițională mămăligă cu mujdei, brânză, smântână, pește prăjit, murături de casă, scrob și izvar. Mămăliga până la asta am gătit-o de 2 ori în Canada și nu mi-a ieșit niciodată. De data această însă am avut noroc. Ba chiar am reușit să o tai cu ața.

Le-am adus și muzică. Ultimul album al lui Iurie Sadovnic. Așa muzică nu mai face nimeni în Moldova. Eu îl ascult și îl tot ascult. Ce m-am mai distrat când am văzut cum unul dintre studenți s-a apropiat cu iphone-ul de boxe și a pornit Shazam ca să depisteze cine cântă. Și cât de puțin m-am mirat când am văzut că Shazam nu cunoaște un asemenea artist.

Nici nu vă puteți închipui, cât de gustoasă e Moldova pentru niște străinii care  nu i-au știut numele până ieri. Iar mărțișoarele noastre (însoțite de-o legendă scurtă și bine ambalată) s-au împrăștiat mai ceva ca pâinea caldă.

Sylvain din Quebec și  Melanie din Elveția mi-au spus după această seară de pomină, că următotul lor obiectiv este ….?  Corect…Maldive:)

La ei se cuvine nu doar să te porți frumos înainte de…ci și după. Așa că în câteva ore a venit și un mesaj:
„Bonjour Nata. Merci encore pour avoir organisé cette belle Popote, une délicieuse recette et un très bon moment… Je n’ai entendu que des commentaires positifs !!
L’une des meilleures Popotes auxquelles j’ai participé !! 😛
Tu es vraiment une belle personne ! Et je suis heureux d’avoir découvert ta culture, la Moldavie est bel et bien un pays chaleureux 😛 Qui sait, un jour j’aurais l’occasion d’y aller !!!”

Ca să nu vă obosesc cu restul pozelor, pe celelalte le-am încărcat AICI

Nata Albot

Sursa: nataalbot.md